Pasiuni

Blogul cuprinde articole si poze cu produse crosetate de mine, unice si originale - cu scheme si descrieri sau cu povestea unui produs mai special. De asemenea, articolele sunt pozitive, optimiste, amuzante, îți redau o poftă de viață, de tot ce e bun și frumos în această lume. Vă invit să urmăriți blogul savurând niște articole pe gustul fiecăruia, completate de imaginile inedite cu articole handmade.

Amintiri...



Amintirile... oare le alegem noi, sau ne aleg ele? Sunt atâtea zile de care nici nu ne vom aminti. Cu rutina fiecărei zile şi neatenţia sau nepăsarea noastră trece atât de mult timp din viaţa noastră fără să simţim că trăim. Nu avem timp să ne amintim, deaceea uităm... Uitarea, ca o radieră, şterge scurta amintire a unor atât de neînsemnate zile, apoi săptămâni; şterge nume, persoane, locuri, până ce ajungem să avem atât de multe file albe, curate... încât să zicem că trece atât de repede şi de neînsemnat, fără sens şi fără culoare viaţa noastră...
Dacă ne amintim ceva anume, atunci nu vom uita... Şi totuşi, poate involuntar, obişnuim să ne amintim doar ceea ce a fost rau, urât, astfel ne amintim exact ceea ce ar trebui să uităm şi zicem că nu putem uita...
Sunt însă unele amintiri care parcă ne aleg singure. Au stat undeva ascunse, nu ne-am amintit... şi brusc devenim nişte amnezici care încercă să-şi aminteasc ceva demult uitat, e ca un vis, ca o realitate a trecutului ce a lăsat o urmă şi care, de fapt, ne-a schimbat...



Acu doi ani, mă grăbeam pe străzile Chişinăului să-mi fac cazier judiciar. Eram în trecere pe o stradă din apropiere şi am observat un cerşetor care era aşezat jos cu o foaie albă în faţă pe care o ţinea pe un fel de scândură. Ţinea în mână un creion şi era mai aplecat asupra foii unde desena ceva...
Atunci nu am văzut mai multe, am mers mai departe şi am încercat să nu atrag nici o atenţie. Peste vreo oră, când veneam înapoi, pe aceeaşi stradă, acelaşi cerşetor cu creion în mână. Atunci abia am vazut că mâinile lui erau mai mult nişte cioturi, parcă nu erau tăiate, poate le avea aşa din naştere. M-am uitat la foaie şi m-am oprit brusc: era desenat un înger... Era, mai bine zis, pictat. Era minunat! Lângă el mai avea portrete, peisaje, totul doar cu creion negru, pe o lespede de lemn...
Încă mai lucra la desenul cu înger, nu se uita la trecători, parcă nici nu m-a observat. Mi se oprise un nod în gât, cum putea cu mâinile celea să deseneze ceva atât de frumos?, Cum Doamne? Deşi pot şi eu să pictez, nu puteam face ceva atât de real şi frumos cu un simplu creion...
Am scos nişte bani, avea mai multi alături într-o pălărie, nici măcar nu-i strângea, cum fac de obicei cerşetorii...De fapt el nu era cerşetor, nu cerea de la nimeni nimic: era un tânăr îmbrăcat curat care picta în stradă, dar nu cu mâinile, ci picta cu sufletul...
Aveam o durere în piept, un nod în gât, deşi am povestit atunci unor prieteni acea întâmplare, nu mi-am mai amintit-o.
Acum când croşetez îngeraşi mă simt fericită de la această muncă, sunt perfect calmă şi poate acest fapt m-a făcut să-mi amintesc unele lucruri pe care nu mi le-am amintit demult... Croşetez îngeraşi cam de o lună, nici nu ştiam că pot să fac aşa ceva. Îmi descopăr capacităţile în fiecare realizare, poate că noi încă nu ne cunoaştem capacităţile reale până nu ne facem curaj să încercăm...

Îţi mulţumesc că exişti în viaţa mea...


Fericirea... ceva atât de fragil şi greu se obţinut, atât de complicată pentru oamenii atât de diferiţi. Adesea o asociem cu dragostea, unii cu succesul financiar, alţii cu puterea, sau poate cu pamântul, cu o bucată de Lună sau cu un nume de stea... Şi totuşi, uneori mai trebuie şi altceva ca să fim fericiţi... Fericirea aceasta până la urmă este doar simţul acela de mulţumire faţă de sine şi faţă cine sau ce ne înconjoară. Ea se dovedeşte a fi o răsplată, nu un scop aşa cum mulţi poate cred.
Fericirea e răsplata iubirii curate, e răsplata dăruirii de sine pentru cineva care merită tot efortul... e atunci când alegi să împarţi întreaga viaţă cu acea persoana, când spui acel "DA" în faţa lui Dumnezeu.
Fericirea e atunci când ştii că faci pe cineva fericit. Fericirea e atunci când ai grijă de cineva, când ştii că ceva depinde de tine... e atunci când îţi săruţi pentru prima dată copilul...






Fericirea e rasplata muncii creatorului care-şi vede opera săvârşită. Adesea însă e doar răsplata muncii, acea mărire de salar, recunoştinţa...
Fericirea e în fiecare zâmbet, e în fiecare strop de bunătate, în fiecare rază de soare... Fericirea e sufletul nostru, e acea bucăţică de Dumnezeu şi nu contează dacă e 14 februarie, dacă e o zi sau alta a îndrăgostiţilor pentru că această zi poate fi fericită ca oricare alta.
Dacă ne gândim la toate aceste cauze, mai mult sau mai puţin importante care zi de zi ne aduc fericire ne-am da seama cât de minunată şi plină de sens devine viaţa nostră.



























14 februarie - o zi fericită sau una de coșmar?


Ziua îndrăgostiților, 14 februarie se apropie... Pentru unii este o sărbătoare, pentru alții o simplă zi sau chiar poate una de coșmar. De fapt orice zi are aceste trei nivele: bună, obișnuită, sau proastă. Dacă am încerca măcar puțin, așa încât să nu ne complicăm, să găsim niște cauze care ar putea să facă o zi obișnuită să devină una minunată sau una dezastruoasă, am găsi foarte multe... Am da vina iarăși pe bani, pe noroc, pe soartă, apoi pe cei din jur, pe prieteni, poate pe dușmani și în final - persoana iubită. Oare chiar depinde doar de acestea dacă ziua îndrăgostiților(sau oricare alta) va fi bună sau rea? De ar fi să ne oprim pe o clipă și să ne întrebăm dacă fericirea din viața noastră depinde doar de noroc, bani, ghinion sau vecini; atunci ne-am da seama că toate acestea sunt niște scuze pe care le repetăm în fiecare zi, le găsim la fiecare pas nereușit și care ne ajută să fim triști, supărați, nefericiți... Aceste exerciții pesimiste le repetăm în fiecare zi până când devine o obișnuință.



Tipul unei zile depinde doar de alegerile și acțiunile noastre. Să facem un program care să aleagă gândurile bune, pozitive și optimiste, să le pună într-o mapă și să se folosească doar de ele... Ușor de zis, dar dacă am pune în practică și acest exercițiu ar putea deveni obișnuință, atunci rezultatele ne-ar face să zâmbim mai des, să iertăm mai ușor, ne-ar ajuta să iubim și să primit dragoste. Exercițiu de fericire :), suna frumos, dar am putea măcar să recunoaștem că la fel cum o întâmplare neplăcută poate să ne strice întreaga zi, tot așa și ceva frumos și plăcut poate să ne transforme o zi urâtă, sau una banală, intr-o zi cât se poate de fericită. Și uneori nu trebuie să fim atât de capricioși să le vrem pe toate odată, ci să fim mai răbdători ca să le obținem pe rând. Orice zi poate fi frumoasă chiar dacă persoana dragă nu este alături, chiar dacă nu avem persoană iubită, chiar dacă nu avem atâția bani cât dorim și chiar dacă afară e înnorat. Viața ta este-n mâinile tale, fă-o să fie fericită!

În culoarea sufletului...



Mergeam pe stradă şi nu puteam să nu observ cum majoritatea oamenilor pe care îi vedeam purtau fulare, şaluri, diferite eşarfe de mărimi, culori şi forme diferite. Fularul alb si negru poate fi asortat de obicei oriărei ţinute, uneori însă prind bine şi nişte culori mai vii pentru a oferi puţină expresivitate. Am întâlnit persoane care exagerează de expresivitatea culorilor şi persoane care au frică de tot ce nu e negru sau bej.
Fiecare culoare are multe nuanţe, deaceea fiecare persoană îşi alege articolele vestimentare în culorile sufletului lor. Alege ceea ce simte că îl atrage, îl exprimă sau îl personalizează. Uneori poţi citi un om dupa vestimentaţie, culori, machiaj, mers, tonul vocii şi desigur privire...







Când port un fular alb, ma simt mai bună, într-o lume mai bună... Ştiu că poate fi o iluzie, dar de ce putem mult mai uşor să vedem lucrurile rele ce ne înconjoară? Merg pe stradă şi sunt un om fericit, poate e o iluzie, dar aleg să vad doar lucrurile bune ce mă înconjoară. Îmi permit să zâmbesc şi mă bucur că zâmbetul meu face parte din iluzia unei lumi bune şi frumoase. În minte îmi fug roiuri de ganduri şi amintiri, aleg sa-mi amintesc ceva frumos şi opresc acea amintire pentru cât mai mult timp posibil în mintea mea. Mă face pentru încă câteva clipe să fiu fericită şi lupt cu mine să nu-mi amintesc de ceva urât, prea des facem lucrul acesta şi ne intra în obişnuinţă. E ca şi cum gândurile şi amintirile noastre ar fi mai mult cele urâte decat cele frumoase. Deci încerc să-mi focalizez gandurile la ceva frumos şi să savurez plăcerea unei zile însorite într-o lume bună, sau măcar unde sunt oameni buni, sau cel puţin oameni care încercă să fie buni...



P.S. Acest fular are aproximativ 190 x 23 cm, 100% acril şi aşteaptă să fie livrat la Sibiu...

Îngerul speranţei



Se întâmplă uneori să începi un lucru, fără a şti cum îl vei finaliza şi dacă acest lucru se va întâmpla. Cunoşti cât de cât începutul, dar habar nu ai ce te aşteaptă la un eventual sfârşit: succesul sau eşecul... E ca o loterie pe care o faci cu tine însuţi, dar aici norocul are un rol mult mai nesemnificativ, totul se reduce la pasiunea care îţi dă aripi, îţi dă puteri şi speranţe frumoase. Tu trebuie doar să o urmezi, aşa cum ţi-ai asculta inima, ceva care vine din interior, din subconştientul subjugat de rutina acestor zile fără rost. Acest ceva, e acea bucaţică mică dată de Dumnezeu atunci când poate a creat omul şi a suflat cu suflet asupra lui. Această mică fărâmă care s-a transmis prin sute de generaţii e acum undeva în noi - dorinţa dumnezeiască de a crea.
Fiecare creează ceva, fiecare în felul lui, aşa cum îi este meseria, aşa cum a fost învăţat să o facă. Dar, acea putere creatoare işi dezvăluie misterele doar celui care ascultă de vocea ei. Sunt oameni subjugaţi de o pasiune, o dorinţă nebună care îi ţine treji nopţi în şir, le captează toate gândurile într-unul singur care îi fac să uite de rutina ce le-ar putea zădărnici scopul suprem. Aceşti oameni sunt plini de o putere inexplicabilă, o putere care vine din interior, este acea seminţă mică care a prins rădăcini.
Fiecare din noi posedă un anumit talent, acea putere creatoare a ieşit cândva din ascunziş, trebuie doar să-ţi aminteşti ce anume ai făcut până acum care să te facă să te simţi împlinit şi fericit. Acel ceva care te ridică, îţi dă aripi, speranţe să încerci din nou...


P.S. Acest îngeraş e croşetat de mine şi deja veghează pe cineva. Dacă doriţi pot să vă croşetez unul asemănător, e perfect pentru un cadou de 14 februarie, sau pentru a fi dăruit în semn de respect si mulţumire.