Pasiuni

Blogul cuprinde articole si poze cu produse crosetate de mine, unice si originale - cu scheme si descrieri sau cu povestea unui produs mai special. De asemenea, articolele sunt pozitive, optimiste, amuzante, îți redau o poftă de viață, de tot ce e bun și frumos în această lume. Vă invit să urmăriți blogul savurând niște articole pe gustul fiecăruia, completate de imaginile inedite cu articole handmade.

Botosei crosetati


Acești botoșei croșetați i-am daruit unei fetițe foarte drăgălașe. Era prima dată cînd am văzut-o și era deja mare, avea tocmai cinci luni. :)
Copiii sunt pui de oameni care învață absolut tot ce aud și văd, deștepți dar în același timp neastâmpărați, dau mare bătaie de cap părinților, dar aduc și muuultă fericire. La final vă invit sa priviți un filmuleț cu un copil extrem de inteligent și energic care evadează din pătuț fără ajutorul nimănui după care încearcă să steargă dovezile.



Verde crosetat

Verdele este una dintre cele mai instabile culori cu care ne delectăm privirile aproape întregul an. Trecând în mai multe nuanțe foarte lent, natura își schimbă înfățișarea fără a cauza schimbări bruște percepției noastre, anume pentru aceasta verdele este culoarea pe care ochiul o accepta cel mai ușor și are un efect neutru asupra psihicului uman, fiind chiar o culoare ce poate calma persoanele nervoase. 
Verdele se obține la amestecul dintre galben și albastru. Știam acest truc din școală și îl foloseam atunci cînd mi se termina culoarea verde din acuarele. Pentru mine această culoare era cea mai deosebită și, din toate culorile, anume verdele era cel care dispărea cu mult înaintea altor culori, așa că urmau experimentele dintre contopirea galbenului cu albastru. Uneori era enervant, fiindcă nu obțineam nuanța de verde dorită, ba chiar era tot mai diferită de fiecare dată când făceam amestecul, poate anume din această cauză consider că verdele are cele mai multe nuanțe. Nu am făcut nici un studiu, e doar părerea mea despre o culoare care mi-a dat bătăi de cap la orele de arte plastice.  
Când eram mică bunica țesea covoare și pentru mine era foarte interesant tot acest proces, mai ales că mă lăsa să o ajut și eu cu ce puteam. În sat, pe la rude, se găseau diferite modele de covoare moldovenești desenate cu multe culori pe niște coli mari în pătrățele mici. Erau de obicei buchete mari de flori cu frunze, extrem de colorate pe un fundal negru, iar pe margini cu diferite uzoare tradiționale specifice zonelor. Lâna toarsă trebuia vopsită și de obicei venea o femeie meseriașă care avea la ea toată gama de culori și-ți vopsea lâna, apoi după ce se usca, făceam gheme. În timpul țesutului cineva stătea cu schema în față și ”dicta culorile” pe fiecare rând ditr-un capăt până în celălalt. Culorile și nuanțele aveau nume speciale și iarăși cel mai interesant era verdele: ” verde stricat”, ”verzișor”, ” verde nucă”,” verde cu mâinile-n șolduri” și alte nume ciudate pe care le mai rețin. Oricum, ” verde cu mâinile-n șolduri” chiar nu știu de la ce vine, trebuie să fac niște cercetări când plec la bunica în sat șă vă spun mai multe. 
Acest poncho croșetat are mai multe nuanțe de verde, am încercat să-l fac deosebit mai ales că această comandă era pentru cineva care trebuia să îl facă cadou. L-am crosetat foarte repede, trebuia să ajungă la ziua de naștere a unei mame. Am auzit că a fost lucrul potrivit, persoanei potrivite :)





Broșă lila

Astăzi a fost o zi posomorâtă, a plouat și eu am fost afară doar câteva minute. Supermarketul e la doi pași de apartamentul unde stau, așa că pentru mine cumpărăturile fac parte din rutina zilnică. Am reușit să-l conving pe soțul meu să se desprindă de calculator și să meargă cu mine la cumpărături. I-am zis încă de acasă că dacă merge, țin eu umbrela, doar că drumul avea niște denivelări pline cu apă pe care trebuia să le ocolim și pe alocuri să mergem unul în spatele celuilalt. Pentru mine, cel puțin, a fost foarte amuzant fiindcă încercam să-i țin umbrela, dar cu siguranță nu mi-a reușit. Sper că nu a fost prea dezamăgit de încercările mele, știu doar că nu mă va mai lăsa să-i țin umbrela :)
În supermarket am găsit la reducere un mixer pe care chiar vroiam să îl am, sigur l-am cumpărat și cum am ajuns acasă, am copt un chec care a ieșit destul de bunicel. Astăzi, duminică, nu am croșetat, dar în ciuda vremii de fară m-am simțit perfect toată ziua. Am avut o stare de bine mai ceva ca-n zilele cu soare. Înseamnă că starea asta de bine vine de undeva din interiorul nostru și se amplifică cu fiecare lucru bun, util, plăcut pe care îl facem. M-am uitat și la desene animate, apoi la niște poze haioase cu animăluțe la care am dat share pe facebook să le vadă și alți prieteni. Acum am încercat să fac niște poze la o broșă lila care sper să vă placă. Este pufoasă, moale, plină de viață și culoare. Atunci când lipsesc razele soarelui în peisajul de afară face bine să te ocupi cu ceva plăcut, sau să încerci să te îmbraci așa încât atunci când te privești în oglindă, chiar dacă stai acasa, să-ți placă de tine însuți.

Poncho aubergine

Acest poncho croșetat a fost facut la comandă tocmai în martie, însă abia acum i-a venit și lui rândul să-și ocupe locul binemeritat pe blog. Aubergine este culoarea preferată a unei fete minunate pe care am cunoscut-o pe facebook și care iubește articolele croșetate. Dacă vă place modelul pot să îl refac în orice culoare doriți, trebuie doar sa ma contactați. O seară/zi frumoasă tuturor!

Poftă de viață

Sunt un om liber și fericit! Îmi spun asta ori de câte ori vreau să-mi păstrez optimismul. Noi, oamenii, avem tendința să credem tot ce e negativ, ba chiar ne-a intrat în obișnuință. Pentru unii negativismul zilnic este un drog care se incepe cu știrile de dimineață și se termină cu bârfele de la rude sau vecini. Ar trebui nițel efort să ieșim din această criză de pesimism și nepăsare, să încercăm să zâmbim cât mai des, să vedem partea plină a păharului și partea bună a lucrurilor. Cât de bine ar fi să nu mai așteptăm să facă alții ceva pentru noi, să muncim din plăcere și cu o satisfacție dornică de noi încercări. Să știi sigur că nu trăiești în zadar și să prețuiești fiecare clipă. Recunosc că nu am publicat pe blog nimic din ce aș fi croșetat în ziua respectivă, dar astăzi am simțit ceva deosebit după ce am croșetat această orhidee - era mulțumirea de sine, liniște, împăcare, fericire chiar. Deși inițial nu eram sigură că voi reuși, într-un final am realizat-o doar datorită voinței. Este aici undeva o cheie pentru dorințele și visele noastre. Fiecare este diferit, găsește cheia sufletului tău și înarmează-te cu voință!

Habar n-am

Astăzi am avut o zi plină. Mă simt ciudat pentru că vreau să scriu un articol în care să vă arăt ce poncho frumos am croșetat eu. Recunosc că nu l-am croșetat astăzi, dar mă simt într-o perioadă în care nu reușesc să-mi adun gândurile, e ca și cum ți-ai simți mintea într-o pauză de cafea. Poate mi se întâmplă din cauza oboselii.
Cu toate că nu sunt epuizată fizic sau psihic, cred că aș putea sta nemișcată mult timp, fără să ma gândesc la nimic. Acesta ar fi cel mai greu exercițiu - să nu te gândești absolut la nimic, să-ți menții rațiunea într-o pauză și liniște totală. Seamănă cu exerciții de yoga, despre care oricum nu știu prea multe. Aș vrea să cunosc mai mult, nu mă refer neapărat la yoga, ci în general: să știu multe limbi străine, să pot cânta la vioară, pian,... și multe, multe altele, dar le las pe altă dată. Astăzi vreau doar să va arăt niște poze cu ceva care sper să va placă :)

Căciuliţă de toamnă

"A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta."
Nichita Stănescu

A venit toamna, invitată sau nu, dorită mai mult sau mai puţin, şi-a intrat în drepturi încă din septembrie. Dimineaţa şi seara e vremea cea mai bună să prinzi o răceală, aşa că echipamentul de protecţie cotra frigului, deşi unul mai modest, ar trebui să fie tot timpul cu noi. Pentru inimă este suficientă căldura venită din partea persoanei dragi, dar în rest avem nevoie de căciuli, fulare, eşarfe, geci, pantaloni, hanoroace şi orice ar fi uşor şi comod de purtat.
Eu vă dau o idee de căciuliţă croşetată pentru sezonul răcoros de toamnă.
P.S. Pentru comenzi, nu ezitați să mă contactați aici, pe facebook: http://www.facebook.com/crosetare sau pe mail: pasiunni@yahoo.com O zi bună tuturor!

Martiri ai neamului român

A fost odată ca niciodată o împărăție mare și frumoasă cu munți, dealuri, vii, câmpii… Băștinașii își duceau traiul cu frica în Dumnezeu și cu speranța la un viitor mai bun pentru copiii lor, iar satele erau prinse ca în horă pe malul râurilor.
Așa a fost în vreme de liniște și pace, dar păcat că aceste vremuri au fost puține fiindcă era prea frumoasă și bogată împărăția asta văzută din ograda vecinilor. Așa se face că au încercat să rupă din împărăție toți vecinii. Împăratul a apărat-o cu oști și cetăți mulți ani la rând, până când vrăjmașii au început să se războiască între ei. Ca să facă pace și să-l alunge pe celălalt, vecinul de sus, împăratul roșu, își ia lui o parte din împărăție, iar băștinașilor de aici le dă otravă de somn și de uitare ca să uite cine sunt, de unde au venit și unde pornesc, să uite de frați și de părinți, să pună capu-n pământ și să muncească. Așa a fost mai bine de un secol, până când fiica adevăratului împărat, singura moștenitoare a tronului, a ajuns prin aceste meleaguri blestemate. În acea vreme puterea împăratului roșu slăbise, astfel încât ea reușește să trezească oamenii din ”somnul cel de moarte”, să readucă adevărul acasă cântându-le ”deșteaptă-te...”. Ei își amintesc de prințesa a cărui nume fuse-se uitat de unii, schimbat de alții, dar păstrat cu sfințenie în adâncul sufletului de către toți: era Limba Română, cea care putea să vindece cu doinele sale golul și durerea din sufletul oamenilor care o iubeau.
Liniștea dinaintea furtunii - atât a putut fi țara întreagă pentru că răul cel mare abia se începea. Deși acel împărat roșu nu mai era, coroana revenise unui altul, și mai viclean, care avea un balaur roșu ce otrăvea și ardea totul în cale. Acesta a furat iarăși bucata de rai ca să o transforme în tot răul pe care îl putea gândi. Nu putea să-i facă pe oameni să uite cine sunt, așa că i-a mințit, i-a dat un alt nume Limbii Române pe care l-a scris cu litere roșii ca un blestem sau ca o vrajă, astfel încât nimeni să nu îndrăznească măcar să îl pronunțe. Unii dintre ei au băut mai multă otravă roșie devenind indiferenți, alții au tăcut, iar cei mai îndrăzneți au fost luați de balaurul roșu și izgoniți la munci grele pe tărâmuri veșnic înghețate. Au omorât părinți, frați, copii nevinovați, apoi pe toți cei care gândeau, care vorbeau în limba lor, pe toți cei care refuzau să uite sau pe cei care refuzau doza zilnică de otravă. Acești oameni sfinți, martiri ai acestui popor numit român, își vorbeau limba cea adevărată, Limba Română doar in șoaptă, doar în rugăciuni, doar în cântecele de leagăn pe care și le aminteau de la părinții lor atunci când noaptea copiii nu puteau dormi de foame.
Oameni simpli, cu capul în pământ, în sudoarea frunții păstrau speranța că vor putea fi liberi. În vis ei își vedeau părinții care le vorbeau în limba lor, în Limba Română, și ei, doar în gânduri și în vise puteau să strige oricât de tare că vor să fie stăpâni la ei acasă.
Timpul i-a venit de hac balaurului și acești oameni au devenit liberi, însă stăpânii străini nu au plecat înapoi, au rămas pe aceste meleaguri unde pământul este bogat, via dulce, fetele frumoase și oamenii muncitori.
Multsperata reîntoarcere la împărăția cea mare și frumoasă a rămas doar în speranțele celor care mai iubesc Limba Română, a celor care iubesc limba poeților noștri, limba mamei, a buneilor, străbuneilor...
Se spune că acest popor, acest neam bătut de soartă, omorât, ars, înveninat, batjocorit, mințit și răstignit a înviat doar datorită unei minuni de la Dumnezeu, care a auzit rugăciunea șoptită de copiii acestui neam, copii orfani, flămânzi și însetați de dreptate și a plâns Dumnezeu peste țară ”cu lacrima LIMBII NOASTRE”...

Tot timpul este loc și pentru inimioare


Când eram copii, adolescenți, îmi amintesc despre veșnicile inimioare desenate pe caiete, carnețele, agende personale, foițe, scrisorele, bănci... Ele faceau parte din metodele de comunicare pentru niște copii, zic eu inocenți, care nu știau aproape nimic despre calculatoare, internet și tot ce urmează: odnoklassniki, facebook, hi5, twitter, blog, jocuri, .... Deși am fost lipsiți de aceste distractii, spre avantajul generațiilor urmatoare citeam cărți, nu doar eu, prietenii, colegii. Sigur nu citeau toți, dar totuși citeau cărţi majoritatea. Știam să plângem și să râdem de întâmplările eroilor din povestiri, nuvele, romane, poezii... Acestea erau filmele noastre: ni le proiectam în imaginaţia noastră în cele mai mici detalii, cu cele mai frumoase efecte speciale. Cărţile ne-au învăţat să vedem şi să gândim dincolo de ceea ce ofera acum micul şi limitatul ecran/monitor.
Încerc să nu judec generații întregi, dar totuși persoanele care au citit cărți devin uneori plictisiți de internet. Aceștia au învățat multe despre rău, invidie, gelozie, ură, dar și despre bine, compasiune, milostivire, dragoste și romantism. Pentru ei fiecare zi este o provocare, o speranță și tot timpul este loc pentru un zâmbet, un cadou, o îmbrățișare... și pentru inimioare...







Broșe collection



Această broșă a fost un lucru creat la viteză. Tocmai aflasem despre ziua de naștere a unei prietene. A primit multe flori in ziua aceea doar ca a mea a bătut toate recordurile: nu s-a ofilit încă și nici nu se va ofili :)

Broșe croșetate


Singura mea îngrijorare este că nu o sa reușesc să fac tot ce mi-aș fi dorit în această viață. Problema este că îmi doresc foarte multe. Unii oameni, își doresc să cumpre multe chestii, alții să primească, iar eu îmi doresc să realizez, să creez, să inventez și chiar să duc la bun sfarșit multe din cele începute. Oare asta înseamnă optimism? Nici eu nu am raspunsul sigur pentru că am perioade de stagnare cand stau toată ziua posomorîtă în pat și nu am chef de nimic. Oricum, după odihnă vine perioada productivă când încerc și eu să contribui la productivitatea și bunăstarea societății în care trăim. Lucrușoarele pe care le croșetez ocupă locul lor în această lume. Și dacă unii produc/poluează lumea cu cutii de bere și mucuri de tigară aruncate pe stradă, atunci eu mă bucur că fac parte din tabăra celor care aduc ceva frumos. Oricine poate să o facă, este nevoie DOAR de voință, răbdare, imaginație, muncă, îndemânare si multe-multe altele... ( :D gluma :D )

Colet cu produse croșetate: destinația Sibiu

Pentru mine croşetatul nu este o meserie sau o afacere, este o pasiune şi o provocare la noi realizări. Sunt atâtea lucruri pe care vreau să le croşetez, atâtea idei care aşteaptă să devină realitate încât uneori nu cred ca mi-ar ajunge o viaţă să le fac pe toate.
Uneori se găsesc persoane care apreciază acest gen de muncă/artă şi îşi doresc achiziţionarea unor astfel de obiecte unice. Am avut comenzi de la prieteni, cunoscuţi, dar şi de la persoane cu care am luat legătura pe facebook, sau de pe blog, pe e-mail. Am încercat mereu să-mi onorez comenzile chiar dacă uneori eram la serviciu tura de noapte o săptamână întreagă. Nu se face avere din aceasta, este doar promovarea muncii tale cu care încerci să faci lumea mai frumoasă sau poate un pic mai bună.
Am făcut câteva poze când am trimis un colet la Sibiu. Destinatara, Daniela, m-a gasit pe facebook. Iubeşte lucrurile croşetate, aşa că primirea coletului în care erau strecurate şi nişte cadouri au facut-o fericită(cel puţin aşa mi-a spus ea). Eu îi mulţumesc pentru încredere, pentru prietenie şi pentru pozele pe care mi le-a trimis.
Mai jos vă prezint câteva poze, cu promisiunea că vor apărea în următoarele articole și poze cu conținutul mai detaliat al coletului, cât si descierea acestora.