Pasiuni

Blogul cuprinde articole si poze cu produse crosetate de mine, unice si originale - cu scheme si descrieri sau cu povestea unui produs mai special. De asemenea, articolele sunt pozitive, optimiste, amuzante, îți redau o poftă de viață, de tot ce e bun și frumos în această lume. Vă invit să urmăriți blogul savurând niște articole pe gustul fiecăruia, completate de imaginile inedite cu articole handmade.

Generozitatea celui care nu te judecă

Un om care mătura strada lângă o mănăstire, întreabă o fată dintr-un grup de turiști care trece pe lângă el, dacă i-au plăcut locurile și cele văzute aici. Fără să întoarcă capul spre el, a venit un răspuns scurt, sec ”Noi nu suntem din alte țări, suntem de-aici” adică nu din localitatea de lângă mănăstire, dar din aceiași țară. Și de ce ai crede că e josnic să-i surâzi sau cel puțin să-l privești pe cel cu mătura în mână? Oare dacă punea aceeași întrebare un ministru, primea același răspuns sau o maimuțăreală plină de vanitate? Cel puțin primul din acești doi a primit sinceritatea urâtă, așa cum e ea deseori. Mulți clasifică omenii în cei de jos și cei de sus. Problema este că poți întâlni mai multă omenie și mai mult suflet acolo unde nimeni nu întoarce privirea sub pretext că e nedemn.

Și de ce te-ai obosi să-i dai cuiva ceva, dacă nu oferi esențialul, anume ascultare, atenție, care pot fi atât de nobile daruri atunci când respecți omul prin ochii tuturor.
Apoi intervine greșeala recunoștinței, unii chiar o așteaptă, încât cei care iau bucata de pâine se simt datori cu mult mai mult de atât. Atâta recunoștință speră să primească unii, încât darurile sale devin o povară pentru cel care le-a primit.

Mulți îi judecă pe cei care cer, le măsoară demnitatea, recunoștința, caută povestea vieții lor, ca să afle unde au greșit, cât au cheltuit, câți copii au făcut, să le dea sfaturi, să se creadă zei care pot dirija destinul unui om căzut. Dar sfatul e primit în general foarte rar și doar acolo unde se cere. E ușor să-l faci pe judecătorul, dar vine și momentul când își dau seama că nu pot schimba multe pentru o viață frântă și povețele nu țin de frig și nici de învățătură, atunci când e mai binevenită o privire de prietenie. Zic prietenie, pentru că am întâlnit oameni care puteau fi prieteni din privirea înțelegătoare cu care nu judecau pe nimeni, căci prieten este înainte de toate cel care nu te judecă.
Îmi amintesc cu dezgust de campaniile electorale când dăruirea e atât de fățarnică și prefăcută. Se fac poze, se filmează, se dăruiește, ba nu, se cumpără celebritate, voturi, se fură recunoștință și îi lasă pe oamenii simpli încărcați de datorii. De vreme ce au primit, au apărut prin poze, la televizor, au datoria să facă ce li s-a cerut în schimb, și li s-a cerut mai mult decât un simplu ”mulțumesc”.
De fapt, acest ”mulțumesc” atunci când se dăruiește ceva, ar trebui să vină nu doar de la cel ce primește, ci și de la cel ce oferă. Pentru că am întâlnit oameni care nu au vrut să primească un dar, și în acel moment te simți atât de josnic și de inferior. Prin mândria vieții și muncii lor, ei sunt mai presus de a se simți îndatorați cuiva pentru ceea ce nu au cerut, chiar dacă nevoile acestor oameni sunt evidente. Iar atunci când dăruiești, de fapt primești satisfacția puterii pe care ți-o dă înfăptuirea unei fapte bune și celui care primește darul tău îi ești de fapt singur recunoscător, pentru că a primit, pentru că ți-a dat ocazia să faci ceva bun, să te transformi în ceva mai bun decât ai fost.

2 comentarii:

cata dreptate ai. pretuiesc valoarea din vorbele ce striga patimas la noi fara sa respire... stii, atunci cand dai ,te astepti sa primesti in aceiasi masura, cu frumosul din noi si din ce vedem in jur, pare ca ar trebui sa fie asa cum dam o fila dupa ce am citit povestea...dar nu-i asa pentru ca si povestile au peripetiile lor si au si obstacole si primejdii de trecut. pentru ca ritmurile vietii ne fac sa ne mai incruntam si incercam sa primim cu demnitatea cuvenita asta, sunt oameni care isi arata neimplinirea prin gesturi cuvinte si intoleranta. probabil ca daca am interveni, sa atragem direct atentia si noi am primii riposta. stim ca nu suntem ministri, dar daca tu ne-ai spus asa in scris tot ce-ai simtit, este pentru ca unii din noi mai avem demnitatea sa recunoastem ca suntem supusi greselii si putem sa ii iertam pentru ce au gresit. iarta -ne pe noi si vom cauta sa nu mai gresim!

 

Tot timpul este loc de mai mult, niciodată nu se epuizează cuvintele și ideile condiției umane cu toate aspectele bune sau rele. Să știi că am intervenit nu doar să atrag atenția despre generozitate. Acolo unde era prea scumpă o mică atenție am intervenit să îndrept o greșeală, chiar dacă nu era a mea. Am găsit lacrimi în ochi, pentru că ignoranța și disprețul încă doare și eu am văzut și m-a durut și pe mine, dar asta e altă poveste, spusă prin prisma ochilor mei, martori la tot. Și nu prea am vrut să vorbesc despre mine, nici eu nu sunt perfectă.

 

Trimiteți un comentariu