Pasiuni

Blogul cuprinde articole si poze cu produse crosetate de mine, unice si originale - cu scheme si descrieri sau cu povestea unui produs mai special. De asemenea, articolele sunt pozitive, optimiste, amuzante, îți redau o poftă de viață, de tot ce e bun și frumos în această lume. Vă invit să urmăriți blogul savurând niște articole pe gustul fiecăruia, completate de imaginile inedite cu articole handmade.

Căciuliţă de toamnă

"A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta."
Nichita Stănescu

A venit toamna, invitată sau nu, dorită mai mult sau mai puţin, şi-a intrat în drepturi încă din septembrie. Dimineaţa şi seara e vremea cea mai bună să prinzi o răceală, aşa că echipamentul de protecţie cotra frigului, deşi unul mai modest, ar trebui să fie tot timpul cu noi. Pentru inimă este suficientă căldura venită din partea persoanei dragi, dar în rest avem nevoie de căciuli, fulare, eşarfe, geci, pantaloni, hanoroace şi orice ar fi uşor şi comod de purtat.
Eu vă dau o idee de căciuliţă croşetată pentru sezonul răcoros de toamnă.
P.S. Pentru comenzi, nu ezitați să mă contactați aici, pe facebook: http://www.facebook.com/crosetare sau pe mail: pasiunni@yahoo.com O zi bună tuturor!

Martiri ai neamului român

A fost odată ca niciodată o împărăție mare și frumoasă cu munți, dealuri, vii, câmpii… Băștinașii își duceau traiul cu frica în Dumnezeu și cu speranța la un viitor mai bun pentru copiii lor, iar satele erau prinse ca în horă pe malul râurilor.
Așa a fost în vreme de liniște și pace, dar păcat că aceste vremuri au fost puține fiindcă era prea frumoasă și bogată împărăția asta văzută din ograda vecinilor. Așa se face că au încercat să rupă din împărăție toți vecinii. Împăratul a apărat-o cu oști și cetăți mulți ani la rând, până când vrăjmașii au început să se războiască între ei. Ca să facă pace și să-l alunge pe celălalt, vecinul de sus, împăratul roșu, își ia lui o parte din împărăție, iar băștinașilor de aici le dă otravă de somn și de uitare ca să uite cine sunt, de unde au venit și unde pornesc, să uite de frați și de părinți, să pună capu-n pământ și să muncească. Așa a fost mai bine de un secol, până când fiica adevăratului împărat, singura moștenitoare a tronului, a ajuns prin aceste meleaguri blestemate. În acea vreme puterea împăratului roșu slăbise, astfel încât ea reușește să trezească oamenii din ”somnul cel de moarte”, să readucă adevărul acasă cântându-le ”deșteaptă-te...”. Ei își amintesc de prințesa a cărui nume fuse-se uitat de unii, schimbat de alții, dar păstrat cu sfințenie în adâncul sufletului de către toți: era Limba Română, cea care putea să vindece cu doinele sale golul și durerea din sufletul oamenilor care o iubeau.
Liniștea dinaintea furtunii - atât a putut fi țara întreagă pentru că răul cel mare abia se începea. Deși acel împărat roșu nu mai era, coroana revenise unui altul, și mai viclean, care avea un balaur roșu ce otrăvea și ardea totul în cale. Acesta a furat iarăși bucata de rai ca să o transforme în tot răul pe care îl putea gândi. Nu putea să-i facă pe oameni să uite cine sunt, așa că i-a mințit, i-a dat un alt nume Limbii Române pe care l-a scris cu litere roșii ca un blestem sau ca o vrajă, astfel încât nimeni să nu îndrăznească măcar să îl pronunțe. Unii dintre ei au băut mai multă otravă roșie devenind indiferenți, alții au tăcut, iar cei mai îndrăzneți au fost luați de balaurul roșu și izgoniți la munci grele pe tărâmuri veșnic înghețate. Au omorât părinți, frați, copii nevinovați, apoi pe toți cei care gândeau, care vorbeau în limba lor, pe toți cei care refuzau să uite sau pe cei care refuzau doza zilnică de otravă. Acești oameni sfinți, martiri ai acestui popor numit român, își vorbeau limba cea adevărată, Limba Română doar in șoaptă, doar în rugăciuni, doar în cântecele de leagăn pe care și le aminteau de la părinții lor atunci când noaptea copiii nu puteau dormi de foame.
Oameni simpli, cu capul în pământ, în sudoarea frunții păstrau speranța că vor putea fi liberi. În vis ei își vedeau părinții care le vorbeau în limba lor, în Limba Română, și ei, doar în gânduri și în vise puteau să strige oricât de tare că vor să fie stăpâni la ei acasă.
Timpul i-a venit de hac balaurului și acești oameni au devenit liberi, însă stăpânii străini nu au plecat înapoi, au rămas pe aceste meleaguri unde pământul este bogat, via dulce, fetele frumoase și oamenii muncitori.
Multsperata reîntoarcere la împărăția cea mare și frumoasă a rămas doar în speranțele celor care mai iubesc Limba Română, a celor care iubesc limba poeților noștri, limba mamei, a buneilor, străbuneilor...
Se spune că acest popor, acest neam bătut de soartă, omorât, ars, înveninat, batjocorit, mințit și răstignit a înviat doar datorită unei minuni de la Dumnezeu, care a auzit rugăciunea șoptită de copiii acestui neam, copii orfani, flămânzi și însetați de dreptate și a plâns Dumnezeu peste țară ”cu lacrima LIMBII NOASTRE”...