Broșe collection

Această broșă a fost un lucru creat la viteză. Tocmai aflasem despre ziua de naștere a unei prietene. A primit multe flori in ziua aceea doar ca a mea a bătut toate recordurile: nu s-a ofilit încă și nici nu se va ofili :)

Broșe croșetate

Singura mea îngrijorare este că nu o sa reușesc să fac tot ce mi-aș fi dorit în această viață. Problema este că îmi doresc foarte multe. Unii oameni, își doresc să cumpre multe chestii, alții să primească, iar eu îmi doresc să realizez, să creez, să inventez și chiar să duc la bun sfarșit multe din cele începute. Oare asta înseamnă optimism? Nici eu nu am raspunsul sigur pentru că am perioade de stagnare cand stau toată ziua posomorîtă în pat și nu am chef de nimic. Oricum, după odihnă vine perioada productivă când încerc și eu să contribui la productivitatea și bunăstarea societății în care trăim. Lucrușoarele pe care le croșetez ocupă locul lor în această lume. Și dacă unii produc/poluează lumea cu cutii de bere și mucuri de tigară aruncate pe stradă, atunci eu mă bucur că fac parte din tabăra celor care aduc ceva frumos. Oricine poate să o facă, este nevoie DOAR de voință, răbdare, imaginație, muncă, îndemânare si multe-multe altele... ( :D gluma :D )

Colet cu produse croșetate: destinația Sibiu

Pentru mine croşetatul nu este o meserie sau o afacere, este o pasiune şi o provocare la noi realizări. Sunt atâtea lucruri pe care vreau să le croşetez, atâtea idei care aşteaptă să devină realitate încât uneori nu cred ca mi-ar ajunge o viaţă să le fac pe toate.
Uneori se găsesc persoane care apreciază acest gen de muncă/artă şi îşi doresc achiziţionarea unor astfel de obiecte unice. Am avut comenzi de la prieteni, cunoscuţi, dar şi de la persoane cu care am luat legătura pe facebook, sau de pe blog, pe e-mail. Am încercat mereu să-mi onorez comenzile chiar dacă uneori eram la serviciu tura de noapte o săptamână întreagă. Nu se face avere din aceasta, este doar promovarea muncii tale cu care încerci să faci lumea mai frumoasă sau poate un pic mai bună.
Am făcut câteva poze când am trimis un colet la Sibiu. Destinatara, Daniela, m-a gasit pe facebook. Iubeşte lucrurile croşetate, aşa că primirea coletului în care erau strecurate şi nişte cadouri au facut-o fericită(cel puţin aşa mi-a spus ea). Eu îi mulţumesc pentru încredere, pentru prietenie şi pentru pozele pe care mi le-a trimis.
Mai jos vă prezint câteva poze, cu promisiunea că vor apărea în următoarele articole și poze cu conținutul mai detaliat al coletului, cât si descierea acestora.

Wazea!!!

Mi-a venit şi mie un gând să creez un monstruleţ. Trebuia să fie unic si cu multă personalitate. Nu mi-am făcut nici un plan sau schiţă, nu știam cum va arăta până în momentul în care era aproape gata.
Totul a început cu faptul că prietenul meu lucrează la BitDefender. Când venim acasă de la servici ne mai povestim întâmplări ciudate şi comice de la lucru, dar uneori chiar avem parte de explicaţii detaliate despre ceea ce lucrează fiecare dintre noi care după părerea noatră ar stârni un interes important. Aşa s-a întâmplat ca "virus" să nu fie pentru mine un simplu cuvânt, ci să însemne ceva mai mult, iar primul gând despre ce fel de monstru aveam să croşetez era că trebuie să fie un virus, nu unul biologic, dar mai degrabă cibernetic. Nu cred ca cei care se luptă cu viruşii cibernetici şi-ar fi imaginat vreodată că ar putea să arate aşa, poate dacă îl modelam din cifre, semne şi coduri, dar pentru mine nu era interesant. Ideea era să-i scot la iveală scopul cotropitor şi aparenţa înşelătoare specifice unui vierme, adică WORM(cine nu a auzit, îi spun eu că sunt aşa viruşi). Este de fapt un program malițios care se înmulţeşte rapid pe cât mai multe calculatoare conectate între ele(rețea, internet) căutând nişte găuri/breșe de securitate.

A doua zi a fost vedetă la birou
" Ce-i ăsta?"; "Virus! Worm..."; " Wow... :D"
Aşa că băieţii după ce s-au amuzat i-au dat şi un nume: Wazea.

Mileu croşetat (schemă)

Voi încerca să public pentru cei pasionaţi de arta croşetării, rând pe rând, câteva scheme utile şi cât mai frumoase. Dacă întâmpinaţi dificultăţi în realizarea unui articol croşetat, mă puteţi contacta şi voi încerca să vă ajut. Spor la croşetat!

Tăcerea poate fi de aur

E foarte interesant faptul că atunci când croşetez sunt foarte calmă. La început a fost puţin mai greu, ca o luptă dintre răbdare si libertate, dar acum, când croşetez, mintea mea e liberă, e capabilă să gândească altfel. Desigur că trebuie să gândesc la ceea ce fac, să număr atunci când croşetez, ca să nu fac vreo greşeală - ceea ce înseamnă să desfac tot până la greşeală şi să lucrez din nou. Si totuşi, o parte mare din minte e liberă să gândească în altă parte. De obicei nu vorbesc, fiindcă asta mă deranjează să număr şi fac cele mai multe greşeli. Dacă a văzut cineva cum arată schemele cu croşetări, atunci ar putea înţelege că acea ordine de punctişoare trebuie mereu respectată şi numărată, fiindcă dacă faci mai mult sau mai puţin iese aiurea.
Astfel reiese că acea parte din minte capabilă să gândească în altă parte, e foarte favorizată de tăcere, sau mai exact - de faptul că taci. Chiar dacă ascult ceva muzică, daca nu e prea tare, atunci nu deranjează, pe când dacă vorbesc, prea multe sisteme trebuie sa lucreze şi acel subconştient care lucrează în tăcere, nu mai este folosit. E ca şi cum ai medita, doar că mai faci ceva între timp.
Când vorbim, o parte mare din gândirea noastră e preocupată de ce vom spune, alta de ceea ce auzim, pe altcineva, sau chiar pe sine, se acordă un interes mai mare la imagine, la ceea ce se întâmplă şi una peste alta toată gândirea noastră e preocupată de nişte vorbe care de obicei nu sunt prea mult timp gândite. Oricum, asta e altă temă, ceea ce mă surprinde este că atunci când vorbeşti nu prea eşti în stare să faci nimic, sau chiar dacă faci, greşeşti de cele mai multe ori.
Să revin la faza că mintea îmi devine mai liberă atunci când croşetez, poate e din cauza că nu trebuie să mă gândesc prea mult la ceea ce fac şi nu-mi consum prea multă substanţă cenuşie datorită experienţei. Anume când stai în linişte, faci ceva ce-ţi place, ce nu te deranjează, devii un centru pozitiv capabil să gândească lucruri bune, combinaţii frumoase, îţi vin sute de idei în minte şi toate fără un efort deosebit, doar armonia dintre suflet, trup şi minte favorizată de ceea ce pune în mişcare toate acestea. Aţa se deapănă şi ghemul devine tot mai mic, unele gânduri le uit, dar nu-mi pasă, fiindcă voi reveni.
Prietenul meu îmi zice că sunt foarte cuminte când croşetez. E puţin amuzant, dar recunosc că altfel aş sta pe capul lui cu vorbe mai mult sau mai puţin gândite ca orice femeie. Am observat unele femei cum îşi tachinează soţii, sunt foarte enervante. Poate nu sunt toate aşa, dar atunci când vorbeşti ore întregi una şi aceeaşi devii nesuferită şi atunci îi compătimesc pe acei bărbaţi, iar pe femei chiar le-aş sfătui să se apuce de croşetat. Face bine la ţinut limba după dinţi.

Barbatii au nevoie de atentie

Înainte să trecem la ceva mai mult sau mai puțin serios mă gândeam că bărbații noștri dragi de obicei sunt prea ocupați să piardă timp de gândire despre ce o să îmbrace. În schimb femeile pentru care orice detaliu contează la îmbunătățirea apariției scenice, muncesc la această rutină zi de zi pe când bărbații încercă să ducă povara acestei lumi, iar dacă are o femeie pe lângă el e și mai bine fiindcă va avea de la cine să ceară ciorapi curați să cămăși călcate. Sună ironic și puțin banal..., nu toți suntem la fel, iar fiecare familie cuprinde o gamă de reguli și de obiceiuri unice și adesea înțelese doar de ei, așa că problema împărțirii rolurilor și a principiilor nu va fi soluționată.
Majoritatea lucrurilor croșetate de pe acest blog sunt destinate femeilor, nu am făcut-o intenționat, nu am vrut sa fac vreo discriminare doar că aproape toate schemele și modelele pe care le am sunt in special pentru femei, in consecință sau nu, ele sunt si cele mai interesate de acest produs. Și dacă toate acestea nu au fost îndeajuns, singurele lucruri comandate de barbați au fost tot pentru femei. Mă întreb oare asa se întâmplă doar cu obiectele croșetate? ( ar fi bine sa fie la toate celea :) )
Oricum, dacă noi femeile avem aceasta capacitate ceva mai dezvoltată de a pierde timpul gândindu-ne la haine, accesorii, bijuterii și multe alte chestii, ar trebui sa nu fim egoiste și sa ne gandim și la bărbații de lângă noi. Îi propui să-și ia o cravată nouă, și să-ți cumpete o rochie care să se asorteze perfect la cravata lui. Desigur pe ambele le alegi tu, care esti cea pricepută, fiindcă ai văzut pe multe site-uri importante ce se poartă, ce culori, ce modele și dacă nu ai grijă de bărbatul de lăngă tine să nu ajungi intr-o bună zi că te plictisește prezența lui, așa că dnul ar trebui să fie bun să să se supună la capitolul unde ea stie tot.
Să lăsăm totuși ironia și fantasticul pentru un simplu zâmbet.
Iarna aceasta am crosetat o căciuliță pentru bărbați. Nu a fost vre-un moment de inspirație cât mai degrabă o ieșire din situație, atunci când cineva apropiat avea nevoie de căciulă și a doua zi trebuia să plecăm la un drum lung. De seară până dimineață a fost nou nouță și a trebuit să îndeplinesc dorințele și standardele modei, deși dacă era după dorința mea, nu avea să arate așa. Oricum, a ieșit destul de bine, mai ales in comparație cu căciulile astea în modă de anu ăsta care mi se par ridicole și amuzante.

Vine, vine primăvara!

Primăvara este pentru mine cel mai frumos anotimp al anului. E perfect să vezi cum crește încet iarba verde, cum dau copacii muguri, apoi din ei se desfac flori, cum toată natura prinde viață.
Am croșetat o beretă perfectă pentru acest anotimp. Și eu am una la fel, doar că e puțin altă culoare, îmi place la nebunie să o port pentru că e unică, atrage prin simplitatea modelului, iar dacă te uiți la ea mai atent, îți dai seama că de fapt e destul de interesantă.

Mi-e dor de tine, mamă!

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cîntec fără moarte!

Vînt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrîn aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.
( Grigore Vieru)


Deși pare o poezie cam tristă și destul de matură, îmi amintesc cum o cântam la școală pentru mamele noastre de 8 martie. Eram mici, pentru noi era o simplă poezie, un cântecel, iar pentru mamele noastre era fericirea și durerea întregii vieți.
Au trecut multi ani de atunci, dar cand am recitit-o mi-am reamintit fiecare cuvințel și m-a durut pentru că sunt deja destul de matură ca să o înțeleg,
Odată eram intr-un autobuz când s-a urcat la o stație un băiețel cu bunica lui. Copilul plângea și striga că vrea la mama... Mi-am dat seama atunci că și eu vroiam să fiu cu mama, iar plânsul acelui copil îmi suna ca un ecou în suflet.
Nu știu cum e să fii mamă, știu doar că e greu, dar minunat...
De ce nu-i mai cântăm mamei acum când suntem maturi? Nu vrem să dăm dovadă de slăbiciune, de copilărism? Vrem mereu să le arătăm că suntem mari și tari și că oficial ne merge bine...
Eu le felicit pe toate mamele! Să le aibă Dumnezeu în pază, să le trimită îngeri păzitori, să fie mereu tinere și frumoase.
Mamele noastre, să fie mândre de copii, orice ar fi. Să fie fericite pentru fericirea noastră, să fie fericite și să ajungă să-și crească nepoțeii si strănepoțeii.

Amintiri...

Amintirile... oare le alegem noi, sau ne aleg ele? Sunt atâtea zile de care nici nu ne vom aminti. Cu rutina fiecărei zile şi neatenţia sau nepăsarea noastră trece atât de mult timp din viaţa noastră fără să simţim că trăim. Nu avem timp să ne amintim, deaceea uităm... Uitarea, ca o radieră, şterge scurta amintire a unor atât de neînsemnate zile, apoi săptămâni; şterge nume, persoane, locuri, până ce ajungem să avem atât de multe file albe, curate... încât să zicem că trece atât de repede şi de neînsemnat, fără sens şi fără culoare viaţa noastră...
Dacă ne amintim ceva anume, atunci nu vom uita... Şi totuşi, poate involuntar, obişnuim să ne amintim doar ceea ce a fost rau, urât, astfel ne amintim exact ceea ce ar trebui să uităm şi zicem că nu putem uita...
Sunt însă unele amintiri care parcă ne aleg singure. Au stat undeva ascunse, nu ne-am amintit... şi brusc devenim nişte amnezici care încercă să-şi aminteasc ceva demult uitat, e ca un vis, ca o realitate a trecutului ce a lăsat o urmă şi care, de fapt, ne-a schimbat...



Acu doi ani, mă grăbeam pe străzile Chişinăului să-mi fac cazier judiciar. Eram în trecere pe o stradă din apropiere şi am observat un cerşetor care era aşezat jos cu o foaie albă în faţă pe care o ţinea pe un fel de scândură. Ţinea în mână un creion şi era mai aplecat asupra foii unde desena ceva...
Atunci nu am văzut mai multe, am mers mai departe şi am încercat să nu atrag nici o atenţie. Peste vreo oră, când veneam înapoi, pe aceeaşi stradă, acelaşi cerşetor cu creion în mână. Atunci abia am vazut că mâinile lui erau mai mult nişte cioturi, parcă nu erau tăiate, poate le avea aşa din naştere. M-am uitat la foaie şi m-am oprit brusc: era desenat un înger... Era, mai bine zis, pictat. Era minunat! Lângă el mai avea portrete, peisaje, totul doar cu creion negru, pe o lespede de lemn...
Încă mai lucra la desenul cu înger, nu se uita la trecători, parcă nici nu m-a observat. Mi se oprise un nod în gât, cum putea cu mâinile celea să deseneze ceva atât de frumos?, Cum Doamne? Deşi pot şi eu să pictez, nu puteam face ceva atât de real şi frumos cu un simplu creion...
Am scos nişte bani, avea mai multi alături într-o pălărie, nici măcar nu-i strângea, cum fac de obicei cerşetorii...De fapt el nu era cerşetor, nu cerea de la nimeni nimic: era un tânăr îmbrăcat curat care picta în stradă, dar nu cu mâinile, ci picta cu sufletul...
Aveam o durere în piept, un nod în gât, deşi am povestit atunci unor prieteni acea întâmplare, nu mi-am mai amintit-o.
Acum când croşetez îngeraşi mă simt fericită de la această muncă, sunt perfect calmă şi poate acest fapt m-a făcut să-mi amintesc unele lucruri pe care nu mi le-am amintit demult... Croşetez îngeraşi cam de o lună, nici nu ştiam că pot să fac aşa ceva. Îmi descopăr capacităţile în fiecare realizare, poate că noi încă nu ne cunoaştem capacităţile reale până nu ne facem curaj să încercăm...