Îţi mulţumesc că exişti în viaţa mea...

Fericirea... ceva atât de fragil şi greu se obţinut, atât de complicată pentru oamenii atât de diferiţi. Adesea o asociem cu dragostea, unii cu succesul financiar, alţii cu puterea, sau poate cu pamântul, cu o bucată de Lună sau cu un nume de stea... Şi totuşi, uneori mai trebuie şi altceva ca să fim fericiţi... Fericirea aceasta până la urmă este doar simţul acela de mulţumire faţă de sine şi faţă cine sau ce ne înconjoară. Ea se dovedeşte a fi o răsplată, nu un scop aşa cum mulţi poate cred.
Fericirea e răsplata iubirii curate, e răsplata dăruirii de sine pentru cineva care merită tot efortul... e atunci când alegi să împarţi întreaga viaţă cu acea persoana, când spui acel "DA" în faţa lui Dumnezeu.
Fericirea e atunci când ştii că faci pe cineva fericit. Fericirea e atunci când ai grijă de cineva, când ştii că ceva depinde de tine... e atunci când îţi săruţi pentru prima dată copilul...






Fericirea e rasplata muncii creatorului care-şi vede opera săvârşită. Adesea însă e doar răsplata muncii, acea mărire de salar, recunoştinţa...
Fericirea e în fiecare zâmbet, e în fiecare strop de bunătate, în fiecare rază de soare... Fericirea e sufletul nostru, e acea bucăţică de Dumnezeu şi nu contează dacă e 14 februarie, dacă e o zi sau alta a îndrăgostiţilor pentru că această zi poate fi fericită ca oricare alta.
Dacă ne gândim la toate aceste cauze, mai mult sau mai puţin importante care zi de zi ne aduc fericire ne-am da seama cât de minunată şi plină de sens devine viaţa nostră.

14 februarie - o zi fericită sau una de coșmar?

Ziua îndrăgostiților, 14 februarie se apropie... Pentru unii este o sărbătoare, pentru alții o simplă zi sau chiar poate una de coșmar. De fapt orice zi are aceste trei nivele: bună, obișnuită, sau proastă. Dacă am încerca măcar puțin, așa încât să nu ne complicăm, să găsim niște cauze care ar putea să facă o zi obișnuită să devină una minunată sau una dezastruoasă, am găsi foarte multe... Am da vina iarăși pe bani, pe noroc, pe soartă, apoi pe cei din jur, pe prieteni, poate pe dușmani și în final - persoana iubită. Oare chiar depinde doar de acestea dacă ziua îndrăgostiților(sau oricare alta) va fi bună sau rea? De ar fi să ne oprim pe o clipă și să ne întrebăm dacă fericirea din viața noastră depinde doar de noroc, bani, ghinion sau vecini; atunci ne-am da seama că toate acestea sunt niște scuze pe care le repetăm în fiecare zi, le găsim la fiecare pas nereușit și care ne ajută să fim triști, supărați, nefericiți... Aceste exerciții pesimiste le repetăm în fiecare zi până când devine o obișnuință.



Tipul unei zile depinde doar de alegerile și acțiunile noastre. Să facem un program care să aleagă gândurile bune, pozitive și optimiste, să le pună într-o mapă și să se folosească doar de ele... Ușor de zis, dar dacă am pune în practică și acest exercițiu ar putea deveni obișnuință, atunci rezultatele ne-ar face să zâmbim mai des, să iertăm mai ușor, ne-ar ajuta să iubim și să primit dragoste. Exercițiu de fericire :), suna frumos, dar am putea măcar să recunoaștem că la fel cum o întâmplare neplăcută poate să ne strice întreaga zi, tot așa și ceva frumos și plăcut poate să ne transforme o zi urâtă, sau una banală, intr-o zi cât se poate de fericită. Și uneori nu trebuie să fim atât de capricioși să le vrem pe toate odată, ci să fim mai răbdători ca să le obținem pe rând. Orice zi poate fi frumoasă chiar dacă persoana dragă nu este alături, chiar dacă nu avem persoană iubită, chiar dacă nu avem atâția bani cât dorim și chiar dacă afară e înnorat. Viața ta este-n mâinile tale, fă-o să fie fericită!

În culoarea sufletului...

Mergeam pe stradă şi nu puteam să nu observ cum majoritatea oamenilor pe care îi vedeam purtau fulare, şaluri, diferite eşarfe de mărimi, culori şi forme diferite. Fularul alb si negru poate fi asortat de obicei oriărei ţinute, uneori însă prind bine şi nişte culori mai vii pentru a oferi puţină expresivitate. Am întâlnit persoane care exagerează de expresivitatea culorilor şi persoane care au frică de tot ce nu e negru sau bej.
Fiecare culoare are multe nuanţe, deaceea fiecare persoană îşi alege articolele vestimentare în culorile sufletului lor. Alege ceea ce simte că îl atrage, îl exprimă sau îl personalizează. Uneori poţi citi un om dupa vestimentaţie, culori, machiaj, mers, tonul vocii şi desigur privire...







Când port un fular alb, ma simt mai bună, într-o lume mai bună... Ştiu că poate fi o iluzie, dar de ce putem mult mai uşor să vedem lucrurile rele ce ne înconjoară? Merg pe stradă şi sunt un om fericit, poate e o iluzie, dar aleg să vad doar lucrurile bune ce mă înconjoară. Îmi permit să zâmbesc şi mă bucur că zâmbetul meu face parte din iluzia unei lumi bune şi frumoase. În minte îmi fug roiuri de ganduri şi amintiri, aleg sa-mi amintesc ceva frumos şi opresc acea amintire pentru cât mai mult timp posibil în mintea mea. Mă face pentru încă câteva clipe să fiu fericită şi lupt cu mine să nu-mi amintesc de ceva urât, prea des facem lucrul acesta şi ne intra în obişnuinţă. E ca şi cum gândurile şi amintirile noastre ar fi mai mult cele urâte decat cele frumoase. Deci încerc să-mi focalizez gandurile la ceva frumos şi să savurez plăcerea unei zile însorite într-o lume bună, sau măcar unde sunt oameni buni, sau cel puţin oameni care încercă să fie buni...



P.S. Acest fular are aproximativ 190 x 23 cm, 100% acril şi aşteaptă să fie livrat la Sibiu...

Îngerul speranţei

Se întâmplă uneori să începi un lucru, fără a şti cum îl vei finaliza şi dacă acest lucru se va întâmpla. Cunoşti cât de cât începutul, dar habar nu ai ce te aşteaptă la un eventual sfârşit: succesul sau eşecul... E ca o loterie pe care o faci cu tine însuţi, dar aici norocul are un rol mult mai nesemnificativ, totul se reduce la pasiunea care îţi dă aripi, îţi dă puteri şi speranţe frumoase. Tu trebuie doar să o urmezi, aşa cum ţi-ai asculta inima, ceva care vine din interior, din subconştientul subjugat de rutina acestor zile fără rost. Acest ceva, e acea bucaţică mică dată de Dumnezeu atunci când poate a creat omul şi a suflat cu suflet asupra lui. Această mică fărâmă care s-a transmis prin sute de generaţii e acum undeva în noi - dorinţa dumnezeiască de a crea.
Fiecare creează ceva, fiecare în felul lui, aşa cum îi este meseria, aşa cum a fost învăţat să o facă. Dar, acea putere creatoare işi dezvăluie misterele doar celui care ascultă de vocea ei. Sunt oameni subjugaţi de o pasiune, o dorinţă nebună care îi ţine treji nopţi în şir, le captează toate gândurile într-unul singur care îi fac să uite de rutina ce le-ar putea zădărnici scopul suprem. Aceşti oameni sunt plini de o putere inexplicabilă, o putere care vine din interior, este acea seminţă mică care a prins rădăcini.
Fiecare din noi posedă un anumit talent, acea putere creatoare a ieşit cândva din ascunziş, trebuie doar să-ţi aminteşti ce anume ai făcut până acum care să te facă să te simţi împlinit şi fericit. Acel ceva care te ridică, îţi dă aripi, speranţe să încerci din nou...


P.S. Acest îngeraş e croşetat de mine şi deja veghează pe cineva. Dacă doriţi pot să vă croşetez unul asemănător, e perfect pentru un cadou de 14 februarie, sau pentru a fi dăruit în semn de respect si mulţumire.

Bolero

Adesea când plec la cumpăraturi, imi vine greu să-mi aleg ceva pe gustul meu, fiindcă devin mai pretențioasă când vine vorba să dau bani și să fiu sigură că acel lucru o să-mi placa de fiecare dată. Îmi vin diferite idei în minte şi ceea ce găsesc în magazine foarte rar se dovedeşte a fi ceva: "wow!". Şi invers, atunci când nu am de gând să-mi cumpăr nimic, sau nu am banii necesari la mine, tot ce văd, poate neintenţionat pe rafturi, mi se pare extrem de frumos.
Am început să croşetez cam de un an; nu erau primele încercări în acest domeniu, dar era începutul unei pasiuni, care îmi ţine mintea şi mânuţele ocupate :). Nu prea am croşetat articole vestimentare, decât căciuliţe, fulare şi alte chestii pe care le-am postat pe blog, dar dorinţa şi ideea să fac mai multe mă făcea să-mi imaginez că aş putea realiza ceva mult mai interesant decât lucrurile pe care mi le cumpăram chiar eu. Aşa că am incercat, iar sentimentul de mulţumire faţă de sine a fost pe măsură.
Acest bolero nu este primul şi sigur că nici ultimul la care am lucrat, celelalte o să apară şi ele pe parcurs, dar am ales sa-l postez primul, deoarece este ultimul finisat şi mi-a luat o groază de timp să-l termin. Prietena mea pentru care l-am făcut sigur a trebuit să aibă multă răbdare. Oricum, am croşetat şi am desfăcut de mai multe ori ca să-mi dau seama cum trebuie să fie ca să stea bine şi să fie perfect. Am avut ce învăţa, şi nu am învăţat de nicăieri. De fapt, am învăţat de la mine, de la propriul sistem de operare, logică şi memorie. Acest lucru m-a făcut să înţeleg că am un potenţial mare. Am mai multă încredere că pot realiza ceva ce nu știu încă cum trebuie să-l fac, dar dacă voi încerca şi voi munci la asta, atunci cu siguranţă voi avea succes şi multă mulţumire de sine. :)

Revistă cu cadouri de ziua îndrăgostiților

Salut! Vreau să vă propun niște idei de 14 februarie. Nu neapărat trebuie să fie o zi specială când e frumos să dăruim un cadou persoanei iubite, fiecare zi trebuie să fie una deosebită și dacă tot simțim acel sentiment pentru care merită să trăim, atunci de ce nu ne-am exprima iubirea prin cuvinte frumoase și niște cadouri mai mari sau mai mici măcar de sărbători? Așa că am căutat prin colecția mea de poze și reviste cu croșetări cam ce ar putea servi drept cadou cu această ocazie. Ideile variau prea mult, așa că am hotărât să le grupez. Fiecare om are are dorințe și preferințe diferite, atunci când dorim să impresionăm pe cineva, ar fi bine să cunoastem preferințele celuilalt, sau măcar culoarea preferată.
Pozele de mai jos nu conțin obiecte croșetate de mine, dar după dorința și preferințele fiecăruia, aș putea realiza la comandă orice doriți, prețul variază în funcție de mărimea articolului, materialul din care este confecționat; sunt sigură că acesta este pe măsura posibilităților și intereselor fiecăruia. Detaliile putem să le discutăm în parte, rămâne doar să vă decideți și să-mi scrieți. Pe blog am însă articole cu pozele la diferite lucruri pe care le-am croșetat și care ar putea deasemenea să fie un cadou perfect ales pentru persoana dragă.

În această zi se obișnuiește să dăruim inimioare, de ce să nu fie croșetate?



Apoi, m-am gândit că ar fi frumos și gingaș să dăruiți un îngeraș. Îngerașii îi puteți dărui nu doar persoanei iubite, ci și unei persoane care înseamnă mult în viața dvs, pentru a vă exprima recunoștința sau mulțumirea.


Ar putea fi un dar perfect niște obiecte inedite de interior, colorate, speciale și drăguțe.




În continuare, ar mai fi ceva: niște căciulițe, berete, pălării, fulare, șaluri care ar putea sta bine și unui bărbat.


Pentru doamne/domnișoare, arată frumos niște poșete sau chiar mărgele croșetate.



Ar mai fi interesante niște mănuși, mai ales mănușa 2 în 1 (cea din stanga jos), în care încape câte o mână de la ambii parteneri. E pentru cei care preferă să se țină de mână atunci când merg la plimbare și afară e foarte frig :)


Și la final mi-au mai rămas 2 poze pe care nu am putut să le clasific, dar care sper să vă influențeze pozitiv la alegerea cadoului perfect pentru persoana iubită.

Rochiţă croşetată pentru fetiţe

Această rochiţă am croşetat-o vara trecută, nu am publicat-o pentru ca aşteptam poze de la mămica fetiţei pentru care am realizat-o şi degeaba am aşteptat. Ştiu că în majoritatea cazurilor oamenii nu se ţin de cuvânt, dar adesea nu mai contează.
O fetiţă de doi anişori, ce poate fi mai frumos şi mai gingaş? Am avut o plăcere să croşetez rochiţa şi mai ales am fost fericită să văd cât de perfect îi stătea.
De multe ori când încep să croşetez ceva mă gândesc cam cât timp o să-mi ia. În funcţie de mai multe criterii îmi aleg timpul de lucru in care ar trebui să lucrez integral pentru ca acel ceva croşetat să fie gata. De prea puţine ori am avut dreptate. Uneori croşetam mai repede decât m-aş fi aşteptat, dar de cele mai multe ori mai târziu, uneori exagerat de târziu. Şi asta totuşi nu este o problemă, fiidcă vine şi timpul lor pentru că atunci când nu mai am ce şi pentru cine croşeta, deschid dulapul cu aţă şi acolo găsesc neapărat ceva ce am început şi nu am terminat.
Mai este o chestie foarte interesantă când croşetez, îmi vin în minte tot felul de idei, rezolvări de situaţii, uneori mă ajută să mă calmez, aşa că ieri când croşetam ceva destul de greu, mi-am dat seama că pot s-o fac destul de repede, mult mai repede decât perioada ceea de timp la care m-am gândit iniţial. Lucrarea este compusă din bucăţele mici pe care trebuie să le lucrez separat, şi am început să împart şi timpul în bucăţele mici, astfel timpul devenea mai mare, parcă mai încăpător. De obicei făceam câteva motive si mă plictiseam, dar ieri mi-am dat seama că pot să croşetez o floricică din aia atâta timp cât cântă un cântec, am încercat să ma încadrez în bucăţele de timp şi am croşetat de trei ori mai mult ca de obicei, în plus am ascultat şi multă muzică bună care m-a făcut să nu mă plictisesc şi să uit de ideea că lucrez la ceva "greu". Eu adesea ziceam că nu-mi ajunge o viaţă să croşetez tot ce mi-am propus, dar poate că îmi mai şi rămâne, oricum timpul trece, viaţa se scurge fără ca să ne dăm seama, o zi pe care o stau la calculator degeaba e o zi pierdută de care nici nu îmi voi aminti, iar o zi plină, te face împlinit, îţi face viaţa mai lungă...

Pâinea integrală aduce sănătate

Aceste minunate baghete negre reprezintă alegerea cea mai bună pe care ar putea să o facă un consumator care se gândește câtuși de puțin la sănătate. Au un conținut ridicat de fibre alimentare datorită făinii de secară, făinii integrale, apoi mai conțin tărâțe, crupe de orz, ovăz, mălai, semințe de in. Datorită acestor ingrediente conțin puține calorii, deci e perfect atât pentru cei care vor să slăbească cât și pentru cei care țin careva cure speciale din cauza unor boli. Arată bine, chiar perfect, să nu uităm că sunt făcute în brutărie unde dotarea cu utilaje poate nu chiar performante, dar totuși necesare fac pâinea din brutărie diferită de pâinea coaptă acasă. Dacă ar fi să nu punem a socoteală ingredientul secret care face pâinea perfectă - amelioratorii, trebuie de știut că brutăriile au malaxoare care frământă aluatul destul de repede, ceea ce îi ajută să capete o textură mult mai perfectă decât aluatul frământat cu mâna acasă. Apoi, dacă sărim peste etapa de modelare care s-ar putea repeta în condițiile oricărei bucătării, în brutării sunt dospitoare cu abur care mențin temperatura și umiditatea mărită astfel ca pâinea să nu facă coajă, să crească bine și uniform. În astfel de dospitor poți să ții pâinea 30 sau chiar 40 de minute, pe când în condiții obișnuite devine un dezastru. Cuptoarele, de orice tip, au abur și iarăși coaja devine subțire, lucioasă iar pâinea cât mai perfectă pentru ca cumpărătorul capricios să fie cât de cât mulțumit.
De ce vă zic toate acestea, dacă tot am început cu baghetele? Pentru că recent am făcut pâine la bunica, în cele mai obișnuite condiții casnice. Am vrut să iasă perfectă, am folosit și puțin premix pentru ca aluatul să fie cât mai bun, și miezul pâinii pufos. Rezultatul a fost foarte neașteptat, pâinea mea era la fel ca și a bunicii. Ok, cuptorul de cărămidă pe lemne, lipsa unui dospitor cu abur... dar pâinea mea era la fel, absolut la fel ca a bunicii. Era gustoasă, cu coaja groasă și miez dens, cu toate că am încercat să o țin la dospit.
Pâinea e un produs destul de capricios la fabricare, așa ca noi, oamenii - totul contează, fiecare schimbare determină un alt rezultat. Doar pâinea bunicii rămâne aceeași cu mirosul și căldura ei atunci când este proaspăt scoasă din cuptor.

Fulgușor croșetat (+ schemă)

Într-o seară mi-a venit mie cheful să croșetez fulgușori. Deși aveam niște scheme speciale pentru fulgi, am ales să caut prin mapa cu motive. Scopul era să găsesc motive cu 6 colțuri, ca fulgii, așa că am ales să croșetez ceea ce mi-a atras atenția. Motivul era de la o pernuță, deaceea am și anexat poza să vedeți cât este de gingaș aplicarea acestuia în lucruri ceva mai utile, sper să mă ocup si eu de așa ceva în viitorul apropiat :). Până atunci, vreau să mă laud cu fulgusorul meu și va arăt și schema pentru cei interesați.
Nu vreau să explic schema, pentru cunoscători ar trebui să fie clară. Dacă apar întrebări, voi răspunde în măsura posibilităților.



Mai jos urmează schema. Sper să fie utilă. Spor la croșetat!

Pasiunea e o boală?

Abia acum îmi dau seama cât de capabili şi fără limite ar putea fi oamenii. Zic ar putea, fiindcă foarte puţini ajung să fie unici şi de neânlocuit. Foarte puţini ajung să fie apreciaţi, nu contează dacă se întâmplă prea târziu, important este ce a însemnat acest om pentru omenire şi cît de valorosă a fost sau este această viaţă care a favorizat evoluţia speciei din care ne tragem.
Poate am înţeles numai eu... dar, imi permit să fac un comentariu bazat pe propria experienţă faţă de "pasiune" şi importanţa acesteia în viaţa unei persoane.
Când învăţam la şcoală, am fost o fire descurcăreaţă şi foarte receptivă la tot ce se întâmpla în jur. Mi-a plăcut pictura, lucrul de mână, româna, istoria... şi chimia.
Chimia deveni-se o pasiune în liceu mai ales datorită faptului că ambii părinţi care erau chimişti au încercat să facă din minte un campion olimpic, eu zic că le-a reuşit, dar nu a fost să devin mare campion, oricum, la început mai greu, mai forţat până am ajuns să iubesc chimia, să-mi petrec timpul liber studiind chimie şi am reuşit doar datorită faptului că am făcut din asta o pasiune.
Facultatea am ales-o tot pentru chimie şi am reuşit să o termin doar datorită ambiţiei. Pasiunea pentru chimie s-a stins si am început să uit chiar unele lucruri esenţiale, am învăţat altceva, nu am exersat... oricum nui chiar totul pierdut, doar că nu mai este pasiunea...
Apoi a urmat o periodă în care m-am regăsit în munca şi răbdarea croşetatului. Pentru unii poate sună haios, dar..., era uşor fiindcă ştiam să mă descurc cu orice model şi schemă, îmi plăcea să văd ce pot crea, îmi plăceau lucrurile frumoase, utile, unice... eram atât de fericită încît puteam să croşetez noaptea, ziua, oriunde si oricât...
De patru luni am un nou loc de muncă. Pâinea a devenit noua mea pasiune. Cum? De patru luni, aproape în fiecare zi fac pâine (o secţie de specialităţi a unei companii mari de care nu prea se ocupau tehnologii, doar muncitorii, şi eu am devenit unul din ei). Norocul sau ghinionul meu e că facultatea pe care am terminat-o se chema " Tehnologia panificaţiei" şi adevărul că trebuie mai întâi să lucrezi ca mai apoi să poţi să fii o bucată de şef. Oricum, vorba era despre faptul că painea a devenit un sens al vieţii mele. Trebuia să fac paine bună, frumoasă, gustosă, cu coaja crocantă, cu miezul diferit pentru diferite specialităţi... Nu toate reţetele erau puse la punct, nu tot timpul pâinea ieşea la fel, sau la început aveam probleme cu unele reţete.
Stresss... Veneam acasă cu capul plin, când dormeam visam că fac pâine, visam acea pâine la care am avut probleme. Puteam să visez pâine de fiecare dată când trăgeam un pui de somn. Calculatorul meu era şi este plin de reţete. Am ajuns să găsesc rezolvări la unele probleme chiar în vis. Şi atunci am făcut o mică conexiune cu chimia. Mendeleev a visat sistemul periodic în vis, s-a trezit şi l-a scris pe hârtie, cu asta a marcat toată ştiinţa şi evoluţia omenirii.
Oamenii pot să facă imposibilul, pot măcar să îl atingă, dar trebuie să îţi doreşti asta cu toată fiinţa, trebuie să munceşti până la sânge, poate până la os, să crezi, să iubeşti...
Îmi amintesc ca în vis cum bunica făcea pâine, în covată mare..., şi eu micuţă, mă apucam s-o ajut. Era ceva minunat... maiaua, aluatul, modelarea.., dospirea şi în final coacerea . Şi acel miros de pâine proaspăt scoasă din cuptor, pe care de altfel îl savurez de mai multe ori pe zi, dar acela era deosebit.
Să nu vă mire dacă o să apară articole despre pâine, oricum e un blog despre pasiuni. Şi acum toată pasiunea mea pentru pâine mă face să fiu mândră de munca mea, să fiu fericită când văd ce pâine iese din cuptor şi să stiu că eu am facut-o să fie aşa cum este- PERFECTĂ.