Mi-e dor de tine, mamă!

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cîntec fără moarte!

Vînt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrîn aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.
( Grigore Vieru)


Deși pare o poezie cam tristă și destul de matură, îmi amintesc cum o cântam la școală pentru mamele noastre de 8 martie. Eram mici, pentru noi era o simplă poezie, un cântecel, iar pentru mamele noastre era fericirea și durerea întregii vieți.
Au trecut multi ani de atunci, dar cand am recitit-o mi-am reamintit fiecare cuvințel și m-a durut pentru că sunt deja destul de matură ca să o înțeleg,
Odată eram intr-un autobuz când s-a urcat la o stație un băiețel cu bunica lui. Copilul plângea și striga că vrea la mama... Mi-am dat seama atunci că și eu vroiam să fiu cu mama, iar plânsul acelui copil îmi suna ca un ecou în suflet.
Nu știu cum e să fii mamă, știu doar că e greu, dar minunat...
De ce nu-i mai cântăm mamei acum când suntem maturi? Nu vrem să dăm dovadă de slăbiciune, de copilărism? Vrem mereu să le arătăm că suntem mari și tari și că oficial ne merge bine...
Eu le felicit pe toate mamele! Să le aibă Dumnezeu în pază, să le trimită îngeri păzitori, să fie mereu tinere și frumoase.
Mamele noastre, să fie mândre de copii, orice ar fi. Să fie fericite pentru fericirea noastră, să fie fericite și să ajungă să-și crească nepoțeii si strănepoțeii.

Amintiri...

Amintirile... oare le alegem noi, sau ne aleg ele? Sunt atâtea zile de care nici nu ne vom aminti. Cu rutina fiecărei zile şi neatenţia sau nepăsarea noastră trece atât de mult timp din viaţa noastră fără să simţim că trăim. Nu avem timp să ne amintim, deaceea uităm... Uitarea, ca o radieră, şterge scurta amintire a unor atât de neînsemnate zile, apoi săptămâni; şterge nume, persoane, locuri, până ce ajungem să avem atât de multe file albe, curate... încât să zicem că trece atât de repede şi de neînsemnat, fără sens şi fără culoare viaţa noastră...
Dacă ne amintim ceva anume, atunci nu vom uita... Şi totuşi, poate involuntar, obişnuim să ne amintim doar ceea ce a fost rau, urât, astfel ne amintim exact ceea ce ar trebui să uităm şi zicem că nu putem uita...
Sunt însă unele amintiri care parcă ne aleg singure. Au stat undeva ascunse, nu ne-am amintit... şi brusc devenim nişte amnezici care încercă să-şi aminteasc ceva demult uitat, e ca un vis, ca o realitate a trecutului ce a lăsat o urmă şi care, de fapt, ne-a schimbat...



Acu doi ani, mă grăbeam pe străzile Chişinăului să-mi fac cazier judiciar. Eram în trecere pe o stradă din apropiere şi am observat un cerşetor care era aşezat jos cu o foaie albă în faţă pe care o ţinea pe un fel de scândură. Ţinea în mână un creion şi era mai aplecat asupra foii unde desena ceva...
Atunci nu am văzut mai multe, am mers mai departe şi am încercat să nu atrag nici o atenţie. Peste vreo oră, când veneam înapoi, pe aceeaşi stradă, acelaşi cerşetor cu creion în mână. Atunci abia am vazut că mâinile lui erau mai mult nişte cioturi, parcă nu erau tăiate, poate le avea aşa din naştere. M-am uitat la foaie şi m-am oprit brusc: era desenat un înger... Era, mai bine zis, pictat. Era minunat! Lângă el mai avea portrete, peisaje, totul doar cu creion negru, pe o lespede de lemn...
Încă mai lucra la desenul cu înger, nu se uita la trecători, parcă nici nu m-a observat. Mi se oprise un nod în gât, cum putea cu mâinile celea să deseneze ceva atât de frumos?, Cum Doamne? Deşi pot şi eu să pictez, nu puteam face ceva atât de real şi frumos cu un simplu creion...
Am scos nişte bani, avea mai multi alături într-o pălărie, nici măcar nu-i strângea, cum fac de obicei cerşetorii...De fapt el nu era cerşetor, nu cerea de la nimeni nimic: era un tânăr îmbrăcat curat care picta în stradă, dar nu cu mâinile, ci picta cu sufletul...
Aveam o durere în piept, un nod în gât, deşi am povestit atunci unor prieteni acea întâmplare, nu mi-am mai amintit-o.
Acum când croşetez îngeraşi mă simt fericită de la această muncă, sunt perfect calmă şi poate acest fapt m-a făcut să-mi amintesc unele lucruri pe care nu mi le-am amintit demult... Croşetez îngeraşi cam de o lună, nici nu ştiam că pot să fac aşa ceva. Îmi descopăr capacităţile în fiecare realizare, poate că noi încă nu ne cunoaştem capacităţile reale până nu ne facem curaj să încercăm...

Îţi mulţumesc că exişti în viaţa mea...

Fericirea... ceva atât de fragil şi greu se obţinut, atât de complicată pentru oamenii atât de diferiţi. Adesea o asociem cu dragostea, unii cu succesul financiar, alţii cu puterea, sau poate cu pamântul, cu o bucată de Lună sau cu un nume de stea... Şi totuşi, uneori mai trebuie şi altceva ca să fim fericiţi... Fericirea aceasta până la urmă este doar simţul acela de mulţumire faţă de sine şi faţă cine sau ce ne înconjoară. Ea se dovedeşte a fi o răsplată, nu un scop aşa cum mulţi poate cred.
Fericirea e răsplata iubirii curate, e răsplata dăruirii de sine pentru cineva care merită tot efortul... e atunci când alegi să împarţi întreaga viaţă cu acea persoana, când spui acel "DA" în faţa lui Dumnezeu.
Fericirea e atunci când ştii că faci pe cineva fericit. Fericirea e atunci când ai grijă de cineva, când ştii că ceva depinde de tine... e atunci când îţi săruţi pentru prima dată copilul...






Fericirea e rasplata muncii creatorului care-şi vede opera săvârşită. Adesea însă e doar răsplata muncii, acea mărire de salar, recunoştinţa...
Fericirea e în fiecare zâmbet, e în fiecare strop de bunătate, în fiecare rază de soare... Fericirea e sufletul nostru, e acea bucăţică de Dumnezeu şi nu contează dacă e 14 februarie, dacă e o zi sau alta a îndrăgostiţilor pentru că această zi poate fi fericită ca oricare alta.
Dacă ne gândim la toate aceste cauze, mai mult sau mai puţin importante care zi de zi ne aduc fericire ne-am da seama cât de minunată şi plină de sens devine viaţa nostră.

14 februarie - o zi fericită sau una de coșmar?

Ziua îndrăgostiților, 14 februarie se apropie... Pentru unii este o sărbătoare, pentru alții o simplă zi sau chiar poate una de coșmar. De fapt orice zi are aceste trei nivele: bună, obișnuită, sau proastă. Dacă am încerca măcar puțin, așa încât să nu ne complicăm, să găsim niște cauze care ar putea să facă o zi obișnuită să devină una minunată sau una dezastruoasă, am găsi foarte multe... Am da vina iarăși pe bani, pe noroc, pe soartă, apoi pe cei din jur, pe prieteni, poate pe dușmani și în final - persoana iubită. Oare chiar depinde doar de acestea dacă ziua îndrăgostiților(sau oricare alta) va fi bună sau rea? De ar fi să ne oprim pe o clipă și să ne întrebăm dacă fericirea din viața noastră depinde doar de noroc, bani, ghinion sau vecini; atunci ne-am da seama că toate acestea sunt niște scuze pe care le repetăm în fiecare zi, le găsim la fiecare pas nereușit și care ne ajută să fim triști, supărați, nefericiți... Aceste exerciții pesimiste le repetăm în fiecare zi până când devine o obișnuință.



Tipul unei zile depinde doar de alegerile și acțiunile noastre. Să facem un program care să aleagă gândurile bune, pozitive și optimiste, să le pună într-o mapă și să se folosească doar de ele... Ușor de zis, dar dacă am pune în practică și acest exercițiu ar putea deveni obișnuință, atunci rezultatele ne-ar face să zâmbim mai des, să iertăm mai ușor, ne-ar ajuta să iubim și să primit dragoste. Exercițiu de fericire :), suna frumos, dar am putea măcar să recunoaștem că la fel cum o întâmplare neplăcută poate să ne strice întreaga zi, tot așa și ceva frumos și plăcut poate să ne transforme o zi urâtă, sau una banală, intr-o zi cât se poate de fericită. Și uneori nu trebuie să fim atât de capricioși să le vrem pe toate odată, ci să fim mai răbdători ca să le obținem pe rând. Orice zi poate fi frumoasă chiar dacă persoana dragă nu este alături, chiar dacă nu avem persoană iubită, chiar dacă nu avem atâția bani cât dorim și chiar dacă afară e înnorat. Viața ta este-n mâinile tale, fă-o să fie fericită!

În culoarea sufletului...

Mergeam pe stradă şi nu puteam să nu observ cum majoritatea oamenilor pe care îi vedeam purtau fulare, şaluri, diferite eşarfe de mărimi, culori şi forme diferite. Fularul alb si negru poate fi asortat de obicei oriărei ţinute, uneori însă prind bine şi nişte culori mai vii pentru a oferi puţină expresivitate. Am întâlnit persoane care exagerează de expresivitatea culorilor şi persoane care au frică de tot ce nu e negru sau bej.
Fiecare culoare are multe nuanţe, deaceea fiecare persoană îşi alege articolele vestimentare în culorile sufletului lor. Alege ceea ce simte că îl atrage, îl exprimă sau îl personalizează. Uneori poţi citi un om dupa vestimentaţie, culori, machiaj, mers, tonul vocii şi desigur privire...







Când port un fular alb, ma simt mai bună, într-o lume mai bună... Ştiu că poate fi o iluzie, dar de ce putem mult mai uşor să vedem lucrurile rele ce ne înconjoară? Merg pe stradă şi sunt un om fericit, poate e o iluzie, dar aleg să vad doar lucrurile bune ce mă înconjoară. Îmi permit să zâmbesc şi mă bucur că zâmbetul meu face parte din iluzia unei lumi bune şi frumoase. În minte îmi fug roiuri de ganduri şi amintiri, aleg sa-mi amintesc ceva frumos şi opresc acea amintire pentru cât mai mult timp posibil în mintea mea. Mă face pentru încă câteva clipe să fiu fericită şi lupt cu mine să nu-mi amintesc de ceva urât, prea des facem lucrul acesta şi ne intra în obişnuinţă. E ca şi cum gândurile şi amintirile noastre ar fi mai mult cele urâte decat cele frumoase. Deci încerc să-mi focalizez gandurile la ceva frumos şi să savurez plăcerea unei zile însorite într-o lume bună, sau măcar unde sunt oameni buni, sau cel puţin oameni care încercă să fie buni...



P.S. Acest fular are aproximativ 190 x 23 cm, 100% acril şi aşteaptă să fie livrat la Sibiu...

Îngerul speranţei

Se întâmplă uneori să începi un lucru, fără a şti cum îl vei finaliza şi dacă acest lucru se va întâmpla. Cunoşti cât de cât începutul, dar habar nu ai ce te aşteaptă la un eventual sfârşit: succesul sau eşecul... E ca o loterie pe care o faci cu tine însuţi, dar aici norocul are un rol mult mai nesemnificativ, totul se reduce la pasiunea care îţi dă aripi, îţi dă puteri şi speranţe frumoase. Tu trebuie doar să o urmezi, aşa cum ţi-ai asculta inima, ceva care vine din interior, din subconştientul subjugat de rutina acestor zile fără rost. Acest ceva, e acea bucaţică mică dată de Dumnezeu atunci când poate a creat omul şi a suflat cu suflet asupra lui. Această mică fărâmă care s-a transmis prin sute de generaţii e acum undeva în noi - dorinţa dumnezeiască de a crea.
Fiecare creează ceva, fiecare în felul lui, aşa cum îi este meseria, aşa cum a fost învăţat să o facă. Dar, acea putere creatoare işi dezvăluie misterele doar celui care ascultă de vocea ei. Sunt oameni subjugaţi de o pasiune, o dorinţă nebună care îi ţine treji nopţi în şir, le captează toate gândurile într-unul singur care îi fac să uite de rutina ce le-ar putea zădărnici scopul suprem. Aceşti oameni sunt plini de o putere inexplicabilă, o putere care vine din interior, este acea seminţă mică care a prins rădăcini.
Fiecare din noi posedă un anumit talent, acea putere creatoare a ieşit cândva din ascunziş, trebuie doar să-ţi aminteşti ce anume ai făcut până acum care să te facă să te simţi împlinit şi fericit. Acel ceva care te ridică, îţi dă aripi, speranţe să încerci din nou...


P.S. Acest îngeraş e croşetat de mine şi deja veghează pe cineva. Dacă doriţi pot să vă croşetez unul asemănător, e perfect pentru un cadou de 14 februarie, sau pentru a fi dăruit în semn de respect si mulţumire.

Bolero

Adesea când plec la cumpăraturi, imi vine greu să-mi aleg ceva pe gustul meu, fiindcă devin mai pretențioasă când vine vorba să dau bani și să fiu sigură că acel lucru o să-mi placa de fiecare dată. Îmi vin diferite idei în minte şi ceea ce găsesc în magazine foarte rar se dovedeşte a fi ceva: "wow!". Şi invers, atunci când nu am de gând să-mi cumpăr nimic, sau nu am banii necesari la mine, tot ce văd, poate neintenţionat pe rafturi, mi se pare extrem de frumos.
Am început să croşetez cam de un an; nu erau primele încercări în acest domeniu, dar era începutul unei pasiuni, care îmi ţine mintea şi mânuţele ocupate :). Nu prea am croşetat articole vestimentare, decât căciuliţe, fulare şi alte chestii pe care le-am postat pe blog, dar dorinţa şi ideea să fac mai multe mă făcea să-mi imaginez că aş putea realiza ceva mult mai interesant decât lucrurile pe care mi le cumpăram chiar eu. Aşa că am incercat, iar sentimentul de mulţumire faţă de sine a fost pe măsură.
Acest bolero nu este primul şi sigur că nici ultimul la care am lucrat, celelalte o să apară şi ele pe parcurs, dar am ales sa-l postez primul, deoarece este ultimul finisat şi mi-a luat o groază de timp să-l termin. Prietena mea pentru care l-am făcut sigur a trebuit să aibă multă răbdare. Oricum, am croşetat şi am desfăcut de mai multe ori ca să-mi dau seama cum trebuie să fie ca să stea bine şi să fie perfect. Am avut ce învăţa, şi nu am învăţat de nicăieri. De fapt, am învăţat de la mine, de la propriul sistem de operare, logică şi memorie. Acest lucru m-a făcut să înţeleg că am un potenţial mare. Am mai multă încredere că pot realiza ceva ce nu știu încă cum trebuie să-l fac, dar dacă voi încerca şi voi munci la asta, atunci cu siguranţă voi avea succes şi multă mulţumire de sine. :)

Revistă cu cadouri de ziua îndrăgostiților

Salut! Vreau să vă propun niște idei de 14 februarie. Nu neapărat trebuie să fie o zi specială când e frumos să dăruim un cadou persoanei iubite, fiecare zi trebuie să fie una deosebită și dacă tot simțim acel sentiment pentru care merită să trăim, atunci de ce nu ne-am exprima iubirea prin cuvinte frumoase și niște cadouri mai mari sau mai mici măcar de sărbători? Așa că am căutat prin colecția mea de poze și reviste cu croșetări cam ce ar putea servi drept cadou cu această ocazie. Ideile variau prea mult, așa că am hotărât să le grupez. Fiecare om are are dorințe și preferințe diferite, atunci când dorim să impresionăm pe cineva, ar fi bine să cunoastem preferințele celuilalt, sau măcar culoarea preferată.
Pozele de mai jos nu conțin obiecte croșetate de mine, dar după dorința și preferințele fiecăruia, aș putea realiza la comandă orice doriți, prețul variază în funcție de mărimea articolului, materialul din care este confecționat; sunt sigură că acesta este pe măsura posibilităților și intereselor fiecăruia. Detaliile putem să le discutăm în parte, rămâne doar să vă decideți și să-mi scrieți. Pe blog am însă articole cu pozele la diferite lucruri pe care le-am croșetat și care ar putea deasemenea să fie un cadou perfect ales pentru persoana dragă.

În această zi se obișnuiește să dăruim inimioare, de ce să nu fie croșetate?



Apoi, m-am gândit că ar fi frumos și gingaș să dăruiți un îngeraș. Îngerașii îi puteți dărui nu doar persoanei iubite, ci și unei persoane care înseamnă mult în viața dvs, pentru a vă exprima recunoștința sau mulțumirea.


Ar putea fi un dar perfect niște obiecte inedite de interior, colorate, speciale și drăguțe.




În continuare, ar mai fi ceva: niște căciulițe, berete, pălării, fulare, șaluri care ar putea sta bine și unui bărbat.


Pentru doamne/domnișoare, arată frumos niște poșete sau chiar mărgele croșetate.



Ar mai fi interesante niște mănuși, mai ales mănușa 2 în 1 (cea din stanga jos), în care încape câte o mână de la ambii parteneri. E pentru cei care preferă să se țină de mână atunci când merg la plimbare și afară e foarte frig :)


Și la final mi-au mai rămas 2 poze pe care nu am putut să le clasific, dar care sper să vă influențeze pozitiv la alegerea cadoului perfect pentru persoana iubită.

Rochiţă croşetată pentru fetiţe

Această rochiţă am croşetat-o vara trecută, nu am publicat-o pentru ca aşteptam poze de la mămica fetiţei pentru care am realizat-o şi degeaba am aşteptat. Ştiu că în majoritatea cazurilor oamenii nu se ţin de cuvânt, dar adesea nu mai contează.
O fetiţă de doi anişori, ce poate fi mai frumos şi mai gingaş? Am avut o plăcere să croşetez rochiţa şi mai ales am fost fericită să văd cât de perfect îi stătea.
De multe ori când încep să croşetez ceva mă gândesc cam cât timp o să-mi ia. În funcţie de mai multe criterii îmi aleg timpul de lucru in care ar trebui să lucrez integral pentru ca acel ceva croşetat să fie gata. De prea puţine ori am avut dreptate. Uneori croşetam mai repede decât m-aş fi aşteptat, dar de cele mai multe ori mai târziu, uneori exagerat de târziu. Şi asta totuşi nu este o problemă, fiidcă vine şi timpul lor pentru că atunci când nu mai am ce şi pentru cine croşeta, deschid dulapul cu aţă şi acolo găsesc neapărat ceva ce am început şi nu am terminat.
Mai este o chestie foarte interesantă când croşetez, îmi vin în minte tot felul de idei, rezolvări de situaţii, uneori mă ajută să mă calmez, aşa că ieri când croşetam ceva destul de greu, mi-am dat seama că pot s-o fac destul de repede, mult mai repede decât perioada ceea de timp la care m-am gândit iniţial. Lucrarea este compusă din bucăţele mici pe care trebuie să le lucrez separat, şi am început să împart şi timpul în bucăţele mici, astfel timpul devenea mai mare, parcă mai încăpător. De obicei făceam câteva motive si mă plictiseam, dar ieri mi-am dat seama că pot să croşetez o floricică din aia atâta timp cât cântă un cântec, am încercat să ma încadrez în bucăţele de timp şi am croşetat de trei ori mai mult ca de obicei, în plus am ascultat şi multă muzică bună care m-a făcut să nu mă plictisesc şi să uit de ideea că lucrez la ceva "greu". Eu adesea ziceam că nu-mi ajunge o viaţă să croşetez tot ce mi-am propus, dar poate că îmi mai şi rămâne, oricum timpul trece, viaţa se scurge fără ca să ne dăm seama, o zi pe care o stau la calculator degeaba e o zi pierdută de care nici nu îmi voi aminti, iar o zi plină, te face împlinit, îţi face viaţa mai lungă...

Pâinea integrală aduce sănătate

Aceste minunate baghete negre reprezintă alegerea cea mai bună pe care ar putea să o facă un consumator care se gândește câtuși de puțin la sănătate. Au un conținut ridicat de fibre alimentare datorită făinii de secară, făinii integrale, apoi mai conțin tărâțe, crupe de orz, ovăz, mălai, semințe de in. Datorită acestor ingrediente conțin puține calorii, deci e perfect atât pentru cei care vor să slăbească cât și pentru cei care țin careva cure speciale din cauza unor boli. Arată bine, chiar perfect, să nu uităm că sunt făcute în brutărie unde dotarea cu utilaje poate nu chiar performante, dar totuși necesare fac pâinea din brutărie diferită de pâinea coaptă acasă. Dacă ar fi să nu punem a socoteală ingredientul secret care face pâinea perfectă - amelioratorii, trebuie de știut că brutăriile au malaxoare care frământă aluatul destul de repede, ceea ce îi ajută să capete o textură mult mai perfectă decât aluatul frământat cu mâna acasă. Apoi, dacă sărim peste etapa de modelare care s-ar putea repeta în condițiile oricărei bucătării, în brutării sunt dospitoare cu abur care mențin temperatura și umiditatea mărită astfel ca pâinea să nu facă coajă, să crească bine și uniform. În astfel de dospitor poți să ții pâinea 30 sau chiar 40 de minute, pe când în condiții obișnuite devine un dezastru. Cuptoarele, de orice tip, au abur și iarăși coaja devine subțire, lucioasă iar pâinea cât mai perfectă pentru ca cumpărătorul capricios să fie cât de cât mulțumit.
De ce vă zic toate acestea, dacă tot am început cu baghetele? Pentru că recent am făcut pâine la bunica, în cele mai obișnuite condiții casnice. Am vrut să iasă perfectă, am folosit și puțin premix pentru ca aluatul să fie cât mai bun, și miezul pâinii pufos. Rezultatul a fost foarte neașteptat, pâinea mea era la fel ca și a bunicii. Ok, cuptorul de cărămidă pe lemne, lipsa unui dospitor cu abur... dar pâinea mea era la fel, absolut la fel ca a bunicii. Era gustoasă, cu coaja groasă și miez dens, cu toate că am încercat să o țin la dospit.
Pâinea e un produs destul de capricios la fabricare, așa ca noi, oamenii - totul contează, fiecare schimbare determină un alt rezultat. Doar pâinea bunicii rămâne aceeași cu mirosul și căldura ei atunci când este proaspăt scoasă din cuptor.